Vizite in Rai

vineri, 29 iulie 2016

Musulmanii, principalii responsabili pentru existența terorismului.

Planeta tocmai a intrat oficial în zodia violenței. Prin America umblă descreierați cu mitraliere prin școli și cluburi și negrii încep să omoare la albi. În Africa avem Boko Haram care au ca scop aparent să rărească creștinii. În Europa... nu mai e cazul să discutăm. Atentate cu armă prin țările nordice, cu bombe prin Franța, împușcături prin Munchen, retarzi care tabără lumea cu satârul de șnițele prin trenuri, alții care brăzdează mulțimea cu tirul și omoară preoți în biserică. Bonus... în Japonia un "2 la metru" cu ochii oblici, ca o ironie a sorții, s-a găsit să omoare 19 persoane cu handicap într-o clinică, pe motiv că vrea să scape lumea de imperfecți.

Deci, situația e neagră și nu se va ameliora deloc. Ba mai mult, se va amplifica în timp pe toată planeta. O fi un pas al evoluției umane, selecția naturală a mamei natură, o variantă modernă a asteroidului care a lovit Pământul pentru a reseta viața pe planetă... nu știu și nici nu-mi pasă ce e! Cert este că lumea a luat-o razna și tendința principală este de a ne rări între noi. Nu mai sunt asteroizi, nu mai sunt plăgi și molime, nu mai sunt războiae... Buba s-a mutat la nivel de individ.
Organizațiile teroriste au reușit să convingă ratații fără căpătâi, care nu se pot integra într-o societate, că își pot lăsa amprenta pe omenirea asta detonându-se în mulțime pentru interesele lor oculte. Și adevărul este că asta și fac. Ne schimbă modul de viață.

Cum își justifică teroriștii acțiunile? Le trec în numele islamului. Vor să-l răspândească pe Allah, să propăvăduiască islamul, să termine cu păcătoși ca noi. Ei bine, justificările astea sunt niște căcaturi de doi bani! Trebuie să fii idiot cu muci la nas ca să pui botu' la așa abureală... sau să fii musulman. Pe băieții de la ISIS îi doare de islam fix în același loc dorsal în care mă doare și pe mine. Ei vor de fapt, ca și mine de altfel, bani și putere, doar că ei au găsit o variantă barbară de a-i obține. Ne ia glanda nouă, fraierilor. Bagă spaima-n noi. Seamănă teroare.

Problema este că totul ni se trage de la practicanții islamului, oamenii de rând, care acoperă rahatul făcut de ISIS. Musulmanii, cei mai habotnici, înrobiți, îndobitociți si opriți din evoluție oameni de către o religie, chiar sunt impresionați când aud că totul se face în numele lui Allah, deși este clar că n-are nicio legătură cu religia. ISIS omoară creștini, omoară musulmani, omoară imami, omoară copii, bătrâni, femei, omoară orice. Adevărata lor față n-o cunosc decât sirienii, irakienii și alte nații care au avut neșansa de a conviețui cu rahații ăștia. Restul musulmanilor, mai ales cei din Europa, fie aproba tacit ce fac cei de la ISIS și sunt în asentimentul lor, fie sunt indiferenți și se gândesc că ne merităm soarta, că noi i-am fi zgândărit de fapt, fie se implică activ, ascunzând teroriști, ajutându-i sau alăturându-se lor sau mai bine zis cauzei, pentru că marea parte n-ajung să-și cunoască liderii niciodată.

De ce sunt musulmanii vinovați pentru faptele teroriste?
Pentru că ei, fără să gândească, lucru ce oricum nu prea e în natura lor, conferă acoperirea perfectă pentru ISIS și legitimează toate acțiunile lor. Musulmanii, chiar daca nu teroriști, se bucură mai mult sau mai puțin la fiecare atentat. Se bucură în sinea lor. Ei simt că așa e bine. Ca ne-o merităm.
Să ne întoarcem la ideea de bază, reală de altfel, cum ca atentatele sunt puse doar de fațadă pe seama islamului. Să presupunem că musulmanii sunt scârbiți și revoltați de acțiunile teroriștilor. Să presupunem că și ei sunt oameni ca noi, care se simt în aceeași oală. Că islamul este o religie pașnică, așa cum le place lor să spună. Ce faci tu ca musulman de rând, ca imam, ca muftiu sau orice alt reprezentant al acestei religii, atunci când niște ratați omoară oameni la întâmplare în numele tău și al religiei tale pașnice?
Păi ieși dracu să te ia în stradă și fă urât. Protestează din zori și până-n seară prin spații publice că-ți strică imaginea de pașnic zen. Cheamă lumea-n moschei și vorbește-le 24 din 24 despre cât de pașnic ești tu și cât de dobitoci sunt ăia care cică omoară în numele vostru. Bate din ușă-n ușă pe la televiziuni, să te lase să apari la toate emisiunile ca să spui că tu n-ai nicio treabă cu așa ceva, că de fapt ISIS vrea să strice prietenia strânsă dintre religii. Veau să văd peste tot, pe stradă, în media, pe retelele de socializare, oriunde, numai musulmani care să spună că islamul nu e terorism, până mă satur. Până o să ajung să visez că niște descreierați au ales la întâmplare o religie pe seama căreia să-și justifice faptele.

Ce se întâmplă în realitate?
Niciun musulman nu zice nimic, Toți tac mâlc. Dacă te mai duci peste vreunul să-l iei la întrebări, îți spune așa , rapid, că nu e de acord. În rest... pauză. Nu-i vezi. Nici măcar după un atentat d-ăsta grav, nu vezi pe niciunul să apară la TV și să își exprime condoleanțe, să zică două vorbe acolo, să-i dojeneascp pe giboni, să-i atenționeze pe alți posibili sinucigași că degeaba strigă ei Allah Akbar atunci când bubuie prostia-n ei, că Allah îi trimite in iad sau la balamuc sau unde i-or trimite. Dar niciunul din ei nu face asta pentru că lor le pare bine de ce ni se întâmplă. Ba mai mult, apar si imami radicalizati, care încurajează terorismul.
E ca și cum un stăpân își lasă pitbull-ul prin parc slobod, fără lesă, și se uită la el cum mușcă pe toată lumea, fără să facă nimic, spunând că îi pare rău, că n-are ce să-i facă sau că bine ți-a făcut, că n-aveai ce căuta pe lângă el.

Ce e de făcut?
Dacă așteptăm apărare de la autorități, armată, NATO, SUA, Sf. Petru cel Nou, Arsenie Boca etc., o să așteptăm mult și bine, până când ne vom trezi că nu ne mai trezim. Autoritățile și politicienii știu doar să depună coroane, să aprindă lumânări, să declare zile de doliu și stări de alerta maxime, adică fix pix! Nimic concret. Că nu vor, că n-or fi capabile să facă ceva, asta e mai puțin relevant când te afli într-un loc aglomerat și îi bubuie unui dobitoc ghizdanul sau când dobitocul se urcă-n camion și-ți arată ce are pe dedesubt.
Nu poți duce discuții diplomatice cu niște barbari, cu unii care oricum își doresc să moară. Ce să negociezi cu ei? Singura alternativă este forța brută. Expulzarea, arestarea, uciderea , exterminarea tuturor membrilor familiei unui astfel de individ. Exemple de violență cruntă asupra lor. Bombe, măturări de pe fața pământului. Ei cred că sunt în avantaj insuflând teroare dar ne vor aduce în stadiul de a ne lepăda de stilul modern de viață și de a ne întoarce la instinctele primare. Supraviețuirea, răzbunarea. Și noi suntem capabili de răzbunari, nu numai ei. Vinovați - nevinovați, trebuie sa ai acelasi răspuns, cel puțin cu neamul lor, nu pălăvrăgeli lacrimogene pe la TV, cu declarații incredibil de imbecile gen "Suntem mai uniți ca niciodată", " suntem alături, suntem în război"etc.. Păi am ajuns să fim mai uniți ca niciodata cam o dată la săptămână. Cu ce mă-ncălzește? Musulmanii primesc drepturi în Europa și noi primim la schimb dreptul de a muri de mâna lor.

Lumea modernă va ajunge cu cuțitul la os și atunci se vor împărți în două. Cei care vor crede că terorismul a pus stăpânire pe planetă și că mai bine trec și ei de partea teroriștilor, a celor puternici în viziunea lor, decât să fie executați... și cei care mai bine mor cu ei de gât decât să se uite cum ne taie ei gâturile. Suntem mulți care călătorim prin toată Europa, prin toată lumea, și în acest moment nu e niciun stat. nicio armată, niciun grad ridicat de securitate care să ne garanteze minimul de siguranță

Colac peste pupăză, există o dobitoacă în Germania care a alimentat teroarea în Europa prin chemarea migranților. Eu , cel puțin, nu vreau să mor executat și nici să-mi văd vreun membru al familiei măcelărit. Inițiatorii acestui fenomen planetar numit terorism ar trebui să aibă mare grijă pentru că omul adus în situația de a nu mai avea ce pierde este cel mai periculos.

joi, 14 mai 2015

Arsenie - Boca de Oro

Arsenie Boca îmi aminteşte de un banc:
Bulă vindea ierburi medicinale la piaţă. Un prieten îl vede şi-l întreabă:
- Spune sincer, buruienile astea ajută la ceva?
- Bineînţeles! Eu mi-am luat maşină şi lu' fii-miu apartament.

Omul e mort din '89. Până acum 3-4 ani n-am auzit de el, n-a apărut nici în ouă, nici în lemne sparte şi nici pe pereţi. Nea Arsenie, unde ţi-a fost bre spiritu' plecat vreo 20 de ani, că mulţi dintre creştinii curaţi la suflet care-ţi pupă crucea au impresia că ai murit prin 2012, nu în 1989.

Cert este că minuni s-au înfăptuit. Poze, cruciuliţe, iconiţe cu chipul lui, diabolic şi sperietor de copii dacă mă întrebi pe mine, se vând ca pâinea caldă pe la uşile bisericilor. Turismul a dezvoltat o nouă ramură. Turismul de Arsenie Boca.
Agenţiile oferă acum pachete BI (Boca Inclusive) cu transport, cazare, transfer la mormânt, 6 ore de stat la coadă, 10 secunde de pupat crucea, povestit boli, frecat bilete la loto etc., plus ceai cald în aşteptare.

Ieri am văzut la TV, la din ce în ce mai inteligenta emisiune a lui Măruţă, că Arsenie Boca i-a apărut uneia în mozaicul de pe hol, pe sistemul imaginilor cu norişori pe care ţi le arată la psihologie şi te-ntreabă ce vezi. Cum ce văd? Pe Arsenie Boca, of course!



miercuri, 14 ianuarie 2015

Ce inseamna sa fii Charlie?

De cateva zile, toata lumea e Charlie. Foarte bine. Chiar e necesara o emulatie de genul asta in astfel de momente. Dar ce inseamna pentru fiecare sa fie Charlie? Inseamna ca sunt de acord cu mistocareala din ziarul respectiv? Eu sunt neutru referitor la acest subiect. Nici nu ma amuza cu ceva dar in niciun caz nu ma indigneaza. Totusi as vrea sa fiu si eu Charlie, si aici ma refer strict la momentul in care un extremist religios musulman intra peste mine in casa si intreaba "care e tare-n gura pe aici?". Da! Eu sunt tare-n gura pe aici dobitocule, ca sunt la mine in casa. Si d-asta ma bucur ca atat de multa lume e Charlie. Poate pentru unii inseamna aprobare fata de caterica aluia dar pentru mine inseamna ca nu lasam ciocu mic de frica. Bine, asta doar la nivel simbolic, ca daca vine un retard d-asta cu mitraliera in fata multimii si intreaba "Care ati zis ca sunteti Charlie?", brusc, pe toti ii vor chema Ion, Popescu, Ionescu. Niciunul nu-i tampit sa ramana Charlie. 

Si de aici apar niste nelamuriri ale mele cu privire la atentatele astea. Daca e s-o iau pe partea teoriei conspiratiei, se pare ca a fost un idiot care a fost Charlie char si in fata armei. Cine? Charlie insusi. Nu stiu daca teroristii ii stiau figura, daca l-ar fi recunoscut. Banuiesc ca nu prea, din moment ce au intrebat de el. Si daca-ti intra unul mascat in casa, cu un Kalashnikov in mana, intreband de tine, tu raspunzi prezent? Se pare ca da. Atunci bravo lui.


A doua nelamurire vine de la intocmirea listei de suspecti. Nu trec nici 12 ore de cand unii mascati imprastie gloante printre oameni si politia apare fix cu cei doi faptasi ca suspecti, urmand a se adeverii chiar a doua zi, cand a fost gasit actul de identitate al unuia dintre ei. De unde pana unde punct ochit - punct lovit? De ce nu am fost eu suspectul? Inseamna ca cei doi erau pe lista neagra a politiei de mai mult timp. Si daca erau, de ce naiba nu s-a facut nimic? Macar asa, preventiv. 


Apoi cu buletinul. Pai te bufneste si rasul. Retarzii aia doi au plecat la atentat si si-au luat buletinele cu ei, in buzunarul de la piept, ca nu cumva sa ii intrebe cineva cum ii cheama si sa nu stie sa raspunda. Ce te poti gandi? Ca mierlesti o duzina de oameni si apoi iesi din tara asa linistit, pe la vama, ca si cand n-ai stii nimic din ce s-a intamplat. Dar nici nu mai sunt vame. Probabil voiau sa mearga cu masina pana in Yemen, ca acolo le-ar fi cerut actele. Iar colac peste pupaza, retardatul isi si uita buletinul in masina.


Si am mai tot auzit laude asupra modului de operare, ca au fost adevarati profesionisti. Au avut niste tinte clare. Daca nu li s-a inclestat degetul pe tragaci si n-au fluturat arma in stanga si-n dreapta la intamplare, nu inseamna ca au fost profesionisti. Pai ce mod profesionist de operare e asta, cand omori niste oameni apoi iti dai seama ca nu te-ai gandit si cum scapi din treaba asta, apoi alergi haotic precum gaina fara cap, unde vezi cu ochii. Ba mai mult, pe drum mai lasi si indicii, ca o dara de boabe catre tine. Il deposedezi pe unu' de masina, jefuiesti benzinarii, crezand ca nimeni nu spune nimic. E ca si cum ai ai avea GPS montat pe tine, spunandu-le politistilor pe unde treci.
Nu mai bine planifici intai cum scapi, apoi cum sa o comiti? Nu mai bine iti puneai o masina de schimb intr-un anumit punct? Nu mai bine iti strangeai ceva bani de-un plin de benzina si un pachet de biscuiti, ca sa nu fii nevoit sa ridici suspiciuni dand vastul in benzinarie? Cam asta le-a fost profesionalismul.

Apoi, la final, alti profesionisti. Din atatea forte de ordine, brigazii anti-tero, grupari speciale si trupe de elita, chiar nu s-au gasit cativa lunetisti sa impuste dobitocii in maini si picioare, ca sa fie capturati in viata si sa primeasca ce li se cuvine? Daca esti adeptul conspiratiei, ai putea spune ca e chiar convenant sa-i omori. Pedepsesti si vinovatul, ingropi si rahatul. Toata lumea fericita.

Daca analizezi situatia si din alt punct de vedere, ok, presupui ca a fost o inscenare. Si cu protagonistii asa zisi decedati ce se va intampla de acum inainte? Vor fi dusi pe insula aia secreta unde se  ascund Elvis, Ceausescu si Michael Jackson? Nu discutam de 1 om. Discutam de 12, plus 2 atacatori, plus cele 4 victime de la supermarket. Ce faci cu 18 persoane implicate? Le duci la Guantanamo? Le schimbi identitatea?
Respectivii au si ei familii, neamuri, prieteni, colegi. Cu astia ce faci? Ii mituiesti si pe ei, ca sa taca?

Ii scoti definitiv din societate? Poti fii sigur ca le-ai cumparat tacerea pe vecie? Poate peste N-spe ani, o sa i se puna pandalia unuia si da totul in vileag. Ce faci atunci?

Pana la urma situatia e simpla. Doi retarzi au vazut de prea multe ori seria Rambo. Ei au primit ce-au meritat, dar altii au primit ce n-au meritat. Interesant este ca, intotdeauna extremistii religiosi sunt musulmani. De ce? Ei neaga faptul ca islamismul este o religie primitiva, cu principii primitive, dar cu toate astea n-am mai vazut si alte religii care sa ucida in numele dumnezeului lor. Desigur au avut si crestinii niste cruciade prin istorie. Se pare ca stiau ei ce stiau. Dar vorbesc de prezent.

Si am auzit destui care, nu neaparat ca sunt de acord cu faptul ca desenatorii respectivi au fost masacrati, dar li se pare ca si-au cautat-o. Cum??? Cat de dobitoc sa fii, macar sa-ti treaca prin cap asa ceva. Dar in replica "pai da dom'ne , democratia te lasa sa faci ce vrei dar sa nu deranjezi pe altcineva". Aici nu e vorba de vreo deranjare individuala a vreunei persoane. Aici vorbim de drepturi, de dreptul la exprimare, de dreptul de a nu-mi placea de tine, de dreptul de a ma amuza.
Ar fi fost interesant ca Basescu si oamenii lui sa trimita vreo 2 mascati in sediu la Antena 3 si sa intrebe cine-i Gadea si Badea, doar asa ca nu le place batjocora de acolo.

Problema este urmatoarea: La barbarie si primitivism nu poti raspunde cu democratie si principii. Vei pierde intotdeauna. Astia se cred buricul lumii. Daca te duci intr-o tara musulmana, musulmanii vor avea pretentia sa le respecti religia. Nu tu pupaturi in public, nu tu bautura, nu tu mancare aiurea, nu tu bikini la plaja. Altfel primesti bice, batai cu pietre, maini taiate, capete taiate si alte pedepse deastea civilizate. Culmea e ca, daca musulmanul vine la tine in tara, tot el are pretentia sa-i respecti religia. In Europa e chiar mai tupeist si mai indraznet decat la el in Musulmania. Pai ce mama dracu', aici nu-i taie nimeni mainile cu maceta, nici capul cu ghilotina si nici cu pietre nu e batut pana cand isi da duhul. In cel mai rau caz primeste bulau sau somn vesnic prin vene, daca se duce prin State.

Poate ar trebui sa procedam si noi ca ei. In Emiratele Arabe nu mai calca nici picior de israelian. Nici macar oficialitati. De ce? Pentru ca in Dubai, intr-o camera de hotel, a fost mierlit un arab, lider al palestinienilor din gruparea Hammas, iar arabetii au ajuns la concluzia ca Israelul ar fi comandat asasinatul. Asa ca din 2010 niciun israelian nu mai are voie pe taramul Emiratelor iar Emiratele nu recunosc Israelul ca stat, nici daca vine vorba de turisti de acolo, sportivi sau politicieni. Nu ii intereseaza ca nu toti israelienii sunt de acord cu asasinatul asta, nu ii intereseaza ca nu toti israelienii sunt de acord cu conflictul pe care il au cu  Palestina. Mai pe scurt, nu-i mai doare capul.

La fel, sunt convins ca marea majoritate a musulmanilor sunt oameni normali la cap si nu religia iti atesta sanatatea mentala, desi in uele cazuri religiile incearca in mod cert sa o controleze. Dar daca am expulza toti musulmanii? Daca nu le-am mai permite in veci sa calce pe pamanturile noastre? Daca nici noi nu ne-am mai duce la ei sa-i bagam in seama? Oricum mare lucru nu e de vazut pe acolo. Poate ar fi mai bine. Poate nu ne-ar mai durea nici pe noi capul sau poate ca ne-am putea bucura de durerea capului, atata timp cat ne sta pe umeri.
Dar lucrul asta nu se poate intampla. Nu ne putem certa cu arabii, pentru ca s-ar supara prietenii nostri americani, care sunt prieteni buni cu arabii de cand importa 100.000 de barili de petrol, zilnic, si de cand s-au vorbit sa le dea sa zaca rusilor, in economie. Rusii, un popor bun dar cu un conducator la fel de interesat ca cel al Americii sau cei ai arabilor.

Rusia atat asteapta, o racire a relatiilor arabesti cu SUA, ca sa-si poata baga ea coada. Arabii vor sa aiba influenta si prin occident, neinteresandu-i daca prin intermediul SUA sau al Rusiei.
In felul asta se nasc extremisti ai religiei primitive, care urasc occidentul dar care nu pricep ca liderii sub comanda carora sunt gata sa faca gesturi kamikaze, sunt foarte buni prieteni cu occidentul, in vederea atingerii unor interese. Si uite asa occidentul "uraste"orientul dar nu face nimic pentru ca are interesul petrolului, orientul iubeste occidentul dar nu poate sa arate asta pentru ca arabetii s-ar intoarce impotriva lor, dandu-si  seama ca au fost pacaliti, li s-au vandut morale ieftine si le-ar taia seicilor capatanile, iar Charlie sunt victimile monstrilor care chiar cred ca fac un bine, nascuti special pentru a fi armele care apara interesele.

marți, 30 septembrie 2014

Africa si Ebola

Ce ne facem cu Africa si, mai nou, cu Ebola? Daca virusul asta scapa slobod prin Europa, putem sa ridicam deja palmuta si sa facem semne de „pa, pa” la tot ce inseamna civilizatie si traiul secolului 21. Momentan situatia este sub control, pentru ca se poate tine relativ usor evidenta persoanelor venite din Africa in Europa, mai ales a celor care au simptome de boala. Dar daca virusul scapa? Nivelul de tranzit al cetatenilor in cadrul Europei este infinit mai mare decat al celor  care fac naveta Europa – Africa si retur. Deja nu ne mai punem problema de o situatie tinuta sub control ci de un haos total. Toate astea pentru ce? Pentru Africa. Pentru continentul populat in cea mai mare parte cu oamenii cei mai inapoiati, din vina lor sau din terte motive.

Virusul a fost semnalat prima data acum cativa zeci de ani in Zair, la un bastinas dintr-o asezare de pe malul raului Ebola. Doctorii l-au tratat initial de malarie, pentru ca simptomele erau asemanatoare, dar bineinteles ca a murit. De aici apare si problema. Asa cum spunea cutuma babuina africana, mortul a fost dus in ograda proprie unde, cu mainle goale, femeile au trebuit sa-l taie, sa scoata organele din el si sa-l faca pachet pentru culcarea vesnica. Mai departe, desfasurarea dezastrului este usor de imaginat.

Africa este un continent care, in mod cert, trebuie izolat de omenire. Cu exceptia statelor din nord care au cat de cat un mal la apa si a sudului Africii, pamantul asta este locuit doar de primitivi nemancati, cu coastele la vedere si burta infasurata pe sira spinarii. 

Stiu, stiu! Oamenii astia sunt asa pentru ca n-au avut niciodata acces la stiinta si invatatura. „Sa le dam o sansa” ar zice unii. O sansa? Poti sa le dai si 10 milioane de sanse, ca tot degeaba. Mama natura le taie de la radacina orice tentativa de ridicare. S-a intrebat cineva vreodata, de ce in Europa traiesc circa 700 mil locuitori intr-un perimetru de 10 milioane km², in Asia traiesc aproximativ 4,4 miliarde locuitori in 40 milioane km², iar in Africa traiesc 1 miliard de oameni pe 30 milioane km²? De ce oare? Ca sa le facem loc, sa nu stea inghesuiti? Nu. Pentru ca in Africa, cel putin cea desertica, nu sunt conditii prielnice pentru desfasurarea traiului uman decent.

Putem sa le trimitem noi ajutoare zilnic. Le facem mai mult rau decat bine. E ca si cum ai incuraja cersetoria atunci cand dai bani unui cersetor. Africanii nu de apa si hrana au nevoie. Astea le consuma imediat si oricat de mult le-ai trimite, dupa o zi sau doua se gasesc in aceeasi situatie. Africanii au nevoie sa-si produca singuri materia prima necesara supravietuirii, ceea ce e aproape imposibil. Atunci apare saracia, care duce la mizerie si foamete, iar cumulate cu niste „sanatoase” obiceiuri traditionale si religioase, duc la diferite boli.
Bineinteles, te poti gandi ca au petrol si diamante, ca este un continent bogat in astfel de resurse. Ce inseamna bogat? Bogat pentru cine? Daca un etiopian de rand, subnutrit cum le e felul, gaseste un diamant, ce face cu el? Il vinde? Ok, il vinde la niste straini si ia bani pe el. Si cu banii ce face? Tii pune in poala pe toti pentru o ceasca de apa. 

Ei nu au ce face acolo cu bogatia solului. Ca sa capete valoare, petrolul si pietrele pretioase vor trebui valorificate in continentele civilizate, dar valoarea lor se traduce in bani care, din nou, pot fi valorificati numai pe continente civilizate.
Nu cred ca s-a gandit niciun african sa-si faca o casa cu piscina si gradina de legume, sa creasca animale si sa se hraneasca in mijlocul Saharei.
Inteleg ca in Africa tribala, femeia are probabil statutul de supusa si ca face voia barbatului. Totusi, nu inteleg cum de instinctual, stiind ca a trait in saracie, foamete, chinuri, neajunsuri, boli, se mai poate gandi la a da nastere unui copil care, evident, va creste in aceleasi conditii. O perpetuare inutila si sterila a speciei. Solutiile sunt doua, care au aceeasi finalitate. Disparitia populatiei.

Ori punem un gard imaginar Africii si nu mai lasam pe nimeni sa paseasca pe teritoriul nostru, cum de altfel nici noi pe teritoriul lor, ori sa se castreze in totalitate populatia statelor amplasate pe zona desertica. Trebuie sa intelegem ca existenta acestor oameni nu ne face niciun bine, nici noua si nici macar lor.  Ne luptam sa le lungim suferinta, de parca am fii sadici. Da, esti mai sadic decat mine daca te gandesti cum sa-i tii  mai mult in existenta pe acesti oameni. I-am scuti de-o suferinta.
Ii plangem de cand ne stim, ii ajutam de cand ne stim, dar nimic. Mai nou, am inceput sa ne temem si noi.

miercuri, 19 februarie 2014

Like & Share Sihăstria Rarăului

Un articol intesat de ironii fine, marca Vlad Petreanu:

O sihăstrie cu multe like-uri

by VLAD PETREANU 

Mânăstirea Sihăstria Rarăului, care şi-a atins o (ne)dorită notorietate după ce s-a aflat că acolo a fost găzduită minora fugită de acasă săptămâna trecută, fără să fie anunţaţi nici părinţii, nici autorităţile, are pagină proprie de Facebook. E bine, îndrăznesc să spun, chiar dacă noţiunea de “sihăstrie” mi se pare uşor contradictorie cu ideea de reţea de socializare. Dar poate că nu mă pricep eu (totuşi, aţi remarcat cât de deschisă este Biserica Ortodoxă faţă deunele invenţii moderne – Facebook, Mercedes, Samsung Galaxy – şi cât de încăpăţânat le refuză pe altele – bonuri fiscale, egalitatea între sexe, libertatea de alegere?)
În fine. Pagina de Facebook a Sihăstriei Rarăului e o lectură tragică. E de o precaritate intelectuală – şi gramaticală! – îngrozitoare. Dacă aceştia sunt “duhovnicii” care ne îndrumă tineretul, tare mi-e teamă că n-o să progresăm prea mult în domeniul spiritual.
Unul dintre mesajele urcate zilele trecute pe Facebook zilele acestea se referă la întâmplarea cu Iulia, minora în chestie. Suntem certaţi pentru că ne punem întrebări despre ce au făcut călugării. Trebuia să ne îngrijoreze altceva, mai-nainte. Redau un pasaj, cu ortografia originală (scuze):
“Daca chiar va preocupa starea acelei fete ,mergeti si va interesati la scoala in familie de unde au inceput problemele ….Dece Profesoara x merge la radiestezie ?Dece profesoara cutare merge la Reyki si alte minunatii dracesti ….acestia experimenteaza pe copii din scoli pe copii dvs …..iar problemele din familie vin si pun capac…”
Reyki? Radiestezie? Experimente pe copii, meşteşug diavolesc, păcat straşnic!
Dar la ce să te-aştepţi de la necredincioşi? Mâine-poimânie parcă văd că-ncep să-şi şi vaccineze odraslele. Apocalipsa e aproape. Ptiu.
Să continuăm lectura. Un fan al Sihăstriei (fan, da, păi dacă a dat like…) relatează o mare minune: copilul său, care se sufoca pe când se înecase cu o bucăţică de pâine, a supravieţuit prin simplul fapt că părintele a pus mâna pe mirul Sf. Efrem şi l-a invocat cu mare putere (din nou, ortografia originală, scuze):
“BAIATUL MEU CEL MIC DE 10 LUNI MIERCURI DUPA PRANZ MI SA INECAT CU O BUCATA MARE DE PAINE,NU MAI PUTEA RESPIRA AM INCERCAT TOATE POSIBILITATILE SI NU REUSEAM SA FAC NIMIC VEDEAM SUB OCHII MEI CUM SE STINGE DEJA TRECUSE CATEVA MINUTE BUNE IN CARE EL NU RESPIRASE ERA GATA SE INVINETISE TOT, ERAM FOARTE PANICAT CAND AM VAZUT CA NU MAI PUTEAM FACE NIMICA AM PRINS O TARIE DE AM LUAT MIRUL SF EFREM (CARE AL AM DE LA ICOANA DIN BUCURESTI) IAM FACUT SEMNUL SFINTEI CRUCI PE FRUNTE SI AM URLAR CAT AM PUTUT SFANTULUI EFREM SA-MI SALVEZE BAIATUL.PRINTRE LACRIMILE DE DISPERARE CAND AM RIDICAT OCHII AM VAZUT CA INCEPUSE SA RESPIRE SI PURTANDUSE CA SI CUM NU SA INTAMPLAT NIMICA”
Manevra Heimlich pentru sugari e un alt obicei drăcesc, bine că nu a-ncercat-o pe aceasta, că damna etern săracul copil.
Ceva mai devreme, pe 8 februarie, Mânăstirea Sihăstria Rarăului a dat share la un spot postat de Andreea Paul Vass: “Apărăm România de iresponsabilitatea USL”. Ceva-ceva o fi aici, uite, că USL se ofileşte văzând cu ochii. Mare-i puterea Facebookului… ăstaaa, Domnului.
Iar la secţiunea “Întrebări”, un vizitator cere să fie luminat:
“Parinte, ce parere aveti despre asa numitele tramvaie, tot mai intalnite in cluburile si barurile din Bucuresti? Cum ar trebui sa ne raportam la ele? Va multumesc anticipat.”
Chiar aşa. Ce caută tramvaiele-n cârciumă? Nu mai bine facem invers?
În fine, o cerere din partea unui păcătos, la secţiunea “Comentarii”:
“Salut. Mai multe selfies cu arhimandritul Neagoe, daca se poate. Stima.”
Totul e să-nţeleagă arhimandritul despre ce selfies e vorba, să nu cadă-n păcat de dragul mireanului – nu de alta, dar ar fi chiar uşor, cu aşa acces la internet, ispitele-s nenumărate şi nici n-ai nevoie de mare viteză de download.

miercuri, 22 ianuarie 2014

Adrian Iovan - Moartea unui nimeni

Inteleg de la TV si nu numai, ca planeta este profund indurerata de moartea acestui Iovan Adrian si injura din toti rarunchii autoritatile incompetente. Desigur, autoritatile sunt incopetente in general dar nu cred ca si in cazul asta.
Cand te crezi magnific, cand te crezi un zeu in meseria ta si cand televizorul iti ridica ego-ul la cote exacerbate, uite ca te gaseste moartea prin padure. Adrian Iovan stia de conditiile meteo nefavorabile zborului, stia de ceata, stia de portiunea in care fenomenul de givraj era foarte posibil sa apara si stia conditia in care se afla aparatul de zbor. De la un pilot cu o vasta si laudata experienta, te astepti sa evalueze corect riscurile si sa nu puna in pericol viata a 7 oameni, chiar daca era vorba de prelevarea unor organe pentru transplant. Cu toate astea, nu a ezitat sa se urce in avion si daca a ezitat dar tot s-a urcat, cu atat mai rau, ca revenim la discutia cu experienta sa care nu trebuia sa-i permita asa ceva. Ba mai mult, a luat si niste oameni cu el, care si-au lasat practic vietile in mainile lui.
Dar nu cred ca ar trebui sa discutam de ezitare in ceea ce-l priveste pe Adrian Iovan. Nu a ezitat sa zboare, cum nu a ezitat nici cand a apasat pe tragaci si l-a ucis pe presupusul hot care-i intrase in casa, cum nu a ezitat nici cand a impuscat cainele vecinilor, desi acesta nici nu-i intrase pe geam in casa si nici n-o cunostea pe nevasta-sa, singura lui vina fiind ca latra.
Si acum urmeaza punctul culminant. Cata drama, cat suspans, ce tragedie, cum se lupta el cu aparatul si cum a facut el tot posibilul sa salveze singurul lucru pe care il avea in minte, adica pasagerii. Serios? Cam cat de credul sa fii ca sa pui pe seama altruismului manevrele pe care un pilot le face in situatii critice? Ca e sapator de santuri, vidanjor sau capitan de aeronava, omul functioneaza dupa aceleasi principii. In astfel de situatii nu zici nici "da Doamne macar eu sa scap" dar in niciun caz nu zici "da Doamne sa scape macar pasagerii". Pur si simplu faci involuntar abstractie de ce te inconjoara, nu-ti pui problema ca vei muri si esti manat in manevrarea aparatului de ideea ca totul va fi OK.

Ceata a fost prea densa, a aparut si fenomenul de givrare asa cum era de asteptat sa apara, iar pilotul a decis sa coboare in altitudine pentru o mai buna vizibilitate si temperaturi mai ridicate insa n-a luat in calcul ca se afla intr-o zona muntoasa, eventual si impadurita si n-a luat in calcul ca ceata poate fi pana la sol. Asa cum spunea si un supravietuitor " Am vrut sa coboram pentru a avea vizibilitate si a aparut brusc un varf de brad pe care ne-am dat seama ca nu-l mai putem evita".  Pai normal... cine dracu' s-ar gandi ca brazii sunt asa inalti.

Si cu toate astea, lumea vede in Adrian Iovan un erou. De ce? Pe pasageri ii inteleg sa-si indrepte multumirile catre pilot, pentru ca au suferit un soc si ar multumi oricui in momentele alea ca sunt in viata.
In primul rand avionul nu era in picaj ca sa poti spune ca miraculos a reusit sa-l izbeasca fara sa moara cineva. Exista atat declaratii cat si inregistrarea audio care confirma ca pilotul a decis sa micsoreze altitudinea fata de sol. Apoi, pilotul nu a aterizat in brazi ca asa a considerat el ca e mai eficient. Daca si-ar fi dorit sa aterizeze si era dupa el, atunci ar fi cautat un camp unde chiar nu patea nimeni nimic la o aterizare. Explicatia logica este ca avionul a lovit un brad ce a aparut din senin si n-a putut fi evitat iar daca ai impact cu un asemenea obstacol, din acel moment esti la mana hazardului. Nimic nu mai tine de tine.
Si atunci, de ce este Iovan un erou? Pentru ca nu a evaluat corect riscurile inainte sa ia decizia de a decola? Pentru ca nu a considerat in mod corect profunzimea cetei si mediul natural in care zbura? Pentru ca a doborat un avion si pentru ca nu i-a pasat de pasagerii pe care ii are? Este erou pentru ca a fost platit pentru o cursa si s-a bucurat la cateva sute de euro in conditiile mentionate?
Adrian Iovan nu se afla acolo pentru munca benevola. Pilotul Iovan era inchiriat, la fel cum era si avionul. Adrian Iovan nu a avut nicio influenta asupra modului in care avionul a luat contact cu solul, asta daca facem abstractie de faptul ca el a dus avionul in situatia de a avea impact cu un pom. De ce este erou?

De ce este Adrian Iovan o persoana atat de mediatizata? De ce este Adrian Iovan o persoana publica? De ce merita Adrian Iovan atat de mult respect?
Este mediatizat pentru ca in urma unui conflict cu acesta, l-a aerisit in piept pe cordaciul nevesti-sii si este mediatizat pentru ca a intrat pe proprietatea unor vecini ca sa le impuste cainele pentru ca nu-i mai suporta latratul. Este o persoana publica pentru ca a fost sotul Romanitei Iovan si au trecut printr-un divort, intr-o perioada in care divortul e calea directa spre celebritate.  Observand acesasta tendinta de justitiar dupa propriile reguli, putem deduce ca omul care i-a intrat in casa pe usa si i-a iesit pe geam cu doua gloante in el, om despre care nu s-a putut ascunde ca era un cunoscut al Romanitei, omul asupra caruia nu a fost gasit niciun obiect apartinand familiei Iovan si care nu avea imbracaminte de hot ce se pregatea sa spaga o casa, acel om numai hot nu era. Si atunci, de ce e Adrian Iovan un erou? De ce e o persoana pe care o tara intreaga s-o compatimeasca? De ce merita respect?

Sigur, a fost sef de promotie, a fost un pilot cu experienta, a fost un pilot cu peste 16.000 de ore de zbor, un om care a reusit in viata. Foarte bine. Daca a reusit in viata, asta nu a adus niciun beneficiu tarii sau vreunuia din noi. Daca a fost sef de promotie nu inseamna ca a fost medaliat pe front si nu inseamna ca a fost singurul sef de promotie din lume. Daca a avut 16.000 de ore de zbor nu inseamna ca le-a zburat in razboi pentru tara, iar toate cele 16.000 de ore au fost foarte, foarte bine remunerate si, intradevar, pe merit iar daca a reusit in viata, a reusit strict pentru el. Nu e precum un sportiv, care tot pentru persoana lui  reuseste in viata si ajunge in varf, ca doar nu imparte faima si banii cu noi romanii, dar sportivul respectiv este cu sau fara voia lui, imaginea Romaniei in lume si cand se suie pe un podium, suie si Romania cu el.
Cariera omului Iovan Adrian merita acelasi respect pe care il meriti si tu pentru ceea ce faci, cum il merit si eu mentru ceea ce fac. Se va spune ca profesia lui este mult mai grea decat profesia mea. Complet de acord. Tocmai d'aia profesia lui este mult mai bine platita decat profesia mea. Daca era capitan de nava pe 5-600 de euro pe luna, eventual restul sa-i doneze in X locuri, atunci omul merita tot respectul din lume.
In concluzie, e o aberatie sa il consideri erou, e o aberatie sa traiesti cu impresia ca a murit o somitate, un mare om al Romaniei si ca un exercitiu, sa gaseasca cineva un singur lucru, unul singur facut de acest om in folosul tarii.
Sa terminam cu frustrari de genul "cine a gresit, sa plateasca". Stati cu totii linistiti. Cel care a gresit, a platit deja... cu viata. Ce este intradevar trist, ca pe langa el si-a pierdut viata si o tanara studenta care s-a suit in avion cu incredere in experienta pilotului si care era acolo pentru a face munca voluntara, nu remunerata ca in cazul domnului Iovan.

Acum, daca lasam deoparte vinovatul principal pentru aceasta tragedie, Adrian Iovan, sigur ca mai gasim si alti vinovati de conjunctura. Lumea da cu noroi in autoritati si le reproseaza ca n-au gasit avionul in timp util.
Toate avioanele au un emitator de pozitionare cu ajutorul caruia se stabilesc coordonatele locatiei  in caz ca acesta se prabuseste. Am tot auzit ca in tarile civilizate se facea si se dregea. NU! In tarile civilizate nu se facea si nu se dregea nimic fara acest instrument care permite detectarea pozitiei. Initial s-a spus ca avionul nu era echipat cu asa ceva, apoi ca era echipat dar nu functiona, pe langa faptul ca avionul nu avea nici celebra cutie neagra. Iata unul din vinovati. De la respectiva scoala de aviatie de unde s-a inchiriat aparatul, trebuie vazut cine avea in responsabilitate sa se asigure ca acest sistem exista si este functional.

Apoi lumea a inceput cu serviciile. Ca ne asculta, ca ne urmaresc, ca ne stiu fiecare miscare dar nu sunt in stare sa gaseasca un avion. Pai in cazul in care serviciile nu sunt echipate cu o Mama Omida, e imposibil sa gasesti imediat si direct la tinta un avion cazut care nu-si emite pozitia.
Si atunci s-a ridicat problema ca acoperire aveau la telefon dar sa-i gaseasca prin reteaua GSM din nou n-au fost in stare. Ca sa ti se detecteze pozitia exacta cu ajutorul semnalului GSM, atunci trebuie sa te afli in perimetrul si raza de acoperire a 3 antene GSM. Cu ajutorul datelor despre distanta la care se afla mobilul de fiecare antena, se determina singurul punct din acest perimetru triunghiular, care respecta distantele detectate fata de fiecare antena.
Avionul s-a prabusit intr-o zona in care exista o singura antena si aia la vreo 200 de km..  De la acea antena aveau semnal, cu ajutorul acelei antene se putea afla o distanta aproximativa pana la punctul din care s-a telefonat dar neavand si reperul celorlalte 2 antene, acea distanta putea fi in orice directie pe raza respectiva.

Alte acuze au fost aduse celor de la controlul de trafic aerian. Ca de ce nu pot cauta pe radar avionul? Pentru ca radarele controlorilor de trafic aerian opereaza la o altitudine mai mare de 1000 metri. Adica ce e sub 1000 de metri, nu apare. De ce? Pentru ca oamenii aia dirijeaza traficul aerian si au nevoie sa stie in permanenta cine ocupa acel spatiu si incotro se indreapta. Daca pe radar ar aparea si obiectele aflate sub 1000 de metri, atunci ar avea pe ecran stoluri de pasari, lampioane lansate de unii, pietre aruncate de altii, munti... brazi care te doboara etc.. Aceste obiecte nu apar pe radar ca fiind ce sunt. Ele apar ca niste puncte pe care controlorul de trafic le interpreteaza drept avioane.
Exista totusi si radare militare care detecteaza orice, la orice altitudine. Pentru asta totusi, e necesar ca avionul respectiv sa fii fost monitorizat de radar inca de la decolare, pentru a-i stii constant pozitia si a-l urmarii. Altfel nu figureaza decat ca un punct inert, ca multe alte corpuri inerte din jurul sau.

O alta greseala o reprezinta si faptul ca unii oameni privesc smartphone-urile ca pe o fita, ca pe ceva inutil care e menit sa imbogateasca pe altii. Exista un sambure de adevar in aceste pareri insa un smartphone chiar se poate dovedi util. Mi-e greu sa inteleg cum in 2014, din 7-8 oameni de la bordul avionului doar unul sa aiba un telefon cu receptor GPS si nimeni sa nu fie capabil sa-l foloseasca.
Aviz si pentru cei care au un smartphone, invatati dracu' sa-l folositi daca tot ati dat banii pe el.

Una peste alta, parerea oamenilor in legatura cu acest caz in particular si cu multe altele in general, este formata de televizor. Ca avem clasa politica pe care o avem, este tot datorita televizorului care ne transmite ce sa gandim.
Stai sa te uiti la un dobitoc in genul lui Mircea Badea, care in emisiunea lui facea ca toti dracii si spunea ca noi suntem niste primitivi, ca suntem lumea a 3-a si la noi nu se poate zbura pe ceata si ce-ar fi daca in Anglia, cei de pe aeroportul Heathrow n-ar zbura pe ceata? La o asemenea elucubratie nu poti deduce decat fie ca e imbecil, fie vrea sa induca ceva in mintea oamenilor, ca suntem prosti si la noi pe ceata nu se zboara.
Ba da. La noi pe ceata se zboara. Bietul dobitoc aduce in discutie aeroportul Heathrow de unde decoleaza si aterizeaza in proportie de 99% numai mastodonti comerciali si pune in comparatie un astfel de mastodont cu jucaria asta de agrement numita Britten Norman. Pai un avion comercial care cantareste un minim de 60 de tone si zboara la 10-12 mii de metri altitudine cu o viteza de 800 km/h de unde incepi deja sa vezi curbura Pamantului, se poate compara cu acest BN2 care are 1 kil jumate cu tot cu pasageri si nu se poate ridica la mai mult de 2-3 mii de metri? Daca e ceata pe Heathrow, nu e o problema pentru niciun avion, pentru ca avioanele doar penetreaza acest plafon de ceata in parcursul lor catre pista, nu zboara constant prin el ca BN2-ul, iar cand e cazul sa treaca prin acea ceata, atunci inseamna ca vor ateriza, PE PISTA, nu vor da de brazi care sa-i rapuna. Asta ca sa inteleaga si Mircea Badea si urmaritorii lui, cum e cu zburatul.
Acest avion care s-a prabusit, nu poate zbura pe ceata si inghet in conditii de siguranta nici in Romania, nici in Anglia si niciunde. Nu conteaza cat de civilizata si dezvoltata e tara, aici discutam doar despre aparat.

Si isteria impotriva autoritatilor, tot de la TV pleaca. Sunt condamnate autoritatile, acuzate, ca au ajuns primii la ei localnicii. Foarte bine. Felicitari primarului respectiv ca a avut simt civic si a strans localnici sa plece in cautari. Pana la urma, acel primar tot o autoritate era. Felicitari celor de la clubul de off-road ca au ajutat. Asa e normal si firesc. Nu vad care e problema. In orice tara de pe planeta asta, la un incident ajung mai intai cei din zona,  unii in calitate de gura-casca, altii cu mana de ajutor. Abia apoi ajung autoritatile si izoleaza perimetrul sau ce-or face, de la caz la caz.
Sa nu uitam ca insusi medicul Zaharia a declarat ca a transmis nu stiu cate sms-uri cu niste coordonate vazute de el pe google maps, coordonate gresite de altfel. Sa nu uitam ca la locul accidentului s-a ajuns cu masini echipate pentru concursuri de off-road, adica masini mult mai performante in conditii de teren accidentat decat o masina de teren standard. De acolo au fost preluate vctimele si transportate pana in punctul din care salvarile n-au mai putut inainta.
Si atunci o sa intrebati ca de ce n-au fost cu un elicopter? Pai ISU a trimis un elicopter dar ce sa vezi, n-au putut cerceta zona tocmai din principalul motiv al izbirii de copaci: ceata! Cu elicopterul, pe langa faptul ca nu vezi ce sa cauti, nu vezi nici pe unde sa pilotezi. Daca era la mansa elicopterului inca un idiot ca Iovan care a apucat sa omoare inca un om, din imprudenta de data asta, nu facea decat sa sporeasca numarul victimelor.

In incheiere, Iovan Adrian, acest om oarecare, are responsabilitatea si vina acestui accident. Autoritatile au ajuns in 5 ore. Sigur, frustrarea te face sa te intrebi de ce dracu' nu s-or fi teleportat instant dar am convingerea ca fiecare om a facut tot ce a stiut el mai bine sa faca. Nu cred ca cineva a continuat sa-si bea cafeaua atunci cand s-a dat alarma.
Dar Adrian Iovan este un erou, nu-i asa? Eu daca fac accident cu masina si omor pasagerii, fara urma de intentie bineinteles, nu intreaba nimeni de ce nu a ajuns salvarea in 10 secunde. Mi se face imediat dosar penal si sunt cercetat pentru omor din culpa. Eu daca ignor niste avertismente de vreme rea cu ninsori si plec la drum cu masina neechipata de iarna, sunt tras la raspundere, sunt amendat. Daca mai fac si accident, sunt bun de plata iar in cazul in care mai mor si oameni, nu mai zic. Adrian Iovan insa... este erou! Incredibil!

Despre morti numai de bine. Du-te dracu' Iovane!








vineri, 13 septembrie 2013

Caini de oameni

A trecut ceva timp de cand nu am mai postat pe blog si o fac acum vizavi de unul din subiectele la moda acum in tara. Cainii vagabonzi. Nu este un subiect legat de religie sau cel putin nu in mod direct, insa asemanarea este izbitoare din punct de vedere al structurii si al argumentarii. Pentru mine problema e astfel:

Nu mai suport "iubitorii" de animale care-si manifesta vehement nemultumirea fata de noua lege a cainilor vagabonzi. Imi provoaca o mare scarba si sila. Si motivul pentru care mi se par gretosi nu este acela ca au o opinie diferita fata de a mea ci argumetele puerile, cinice, ipocrite si imbecile pe care acestia le folosesc.
Am auzit cu totii argumente de genul "Dar daca un copil ar fi cazut din copac, ar fi trebuit sa taiem toti copacii?" sau "Macelarilor, faceti un nou Auschwitz" sau "Daca ne calca masina, atunci trebuie sa eliminam masinile?" si alte comparatii stupide, menite sa manipuleze opinia publica. Nu stiu daca cei ce au avut sansa-n viata sa treaca pe la Auschwitz sunt de acord sa comparam distractia de acolo cu eutanasierea cainilor vagabonzi. Mie mi se pare ca trebuie sa fii bolnav mental, ignorant sau rau voitor ca sa faci astfel de comparatie.
Apoi argumentarile elucubrante referitoare la tot felul de asa-zise pericole care ne-ar putea ucide si pe care ar trebui sa le eliminam. Mentionam mai sus cateva exemple.
Aici problema este ca, civilizatia la nivel de societate care-si desfasoara activitatea in metropole, nu se poate imbina cu haite de animale salbatice. Cainii, mai ales cei vagabonzi, nu sunt deloc animale domestice. Sunt niste fiare salbatice care umbla in haite, sunt agresivi si ataca fie pentru hrana sau pentru protejarea teritoriului (care in mintea lor de animale salbatice, cred ca le apartine).
De aici vine si explicatia pentru care nu taiem toti pomii si nu eliminam toate masinile. Orice mediu isi are pericolele lui. Nu exista altfel nici macar in mediile artificial sterile. Omul traind in oras, isi asuma responsabilitatea de a se proteja pe el sau copilul lui de accidente auto, de cazaturi din copac, de lovituri de leagan etc., insa nu poate sta cu o arma asupra lui ca sa se pazeasca de un eventual atac din partea unor haite de fiare salbatice in mijlocul civilizatiei. Civilizatia si salbaticia nu se pot amesteca, asta fiind si motivul pentru care nu putem compara situatiile. Daca voiam senzatii tari cu atacuri din partea animalelor, ma mutam in paduri si jungle, ca acolo stiam la ce sa ma astept.
Iubitorii de animale trebuie sa stie ca locul care acum gazduieste un oras, era ocupat inainte de salbaticie. Omul neputand sa traiasca in salbaticie, a distrus acel mediu. Animalele neputand sa traiasca in civilizatie, au trebuit sa dispara.
Ca un exercitiu de imaginatie, mi s-ar parea interesant sa eliberez prin oras niste pume, lei, sacali, lupi si alte fieratanii. Oamenii vor incerca evident sa le extermine insa eu sa ma pun pe protestat ca nu vreau sa le omoare. Oamenii atunci vor strange animalele de pe strazi, ceea ce reprezinta exact dorinta tuturor legat de caini, insa aici nu e vorba de cateva animale. Discutam de milioane la nivel national.
Un urs agresiv care ataca oamenii la marginea asezarilor montane, este imediat autorizat pentru impuscare. Oamenii nu protesteaza impotriva uciderii animalelor de consum pentru ca alea fac bine la stomac, desi au si ele suflet. Sunt persoane care sustin ca nu consuma carne insa consuma vestimentatie si accesorii din piele, sapunuri, cosmetice, perii si alte produse care au la baza si origini animale.
Una peste alta, noua lege a cainilor mi se pare ca incurajeaza adoptia de caini, nicidecum eutanasierea acestora. N-am vazut niciun ONG si niciun iubitor de latrai sa iasa in strada si sa promoveze adoptia. Toti o ard cu macel, Auschwitz, criminali, sange si alti termeni frapanti. Nu e nimic mai simplu in rezolvarea situatiei decat cele 14 zile pe care le au pentru a-i lua acasa. Multi dintre oamenii care latra pe strazi, nici macar nu au un caine acasa.
Mai rau e ca, ONG-urile care au acest domeniu de activitate si au tot interesul ca maidanezii sa existe pentru ca astfel primesc multi bani din diferite surse, reusesc precum sectele religioase sa atraga o multime de adepti inepti care nu vad sau nu pot vedea realitatea. Daca n-ar mai exista caini pe strazi, n-ar mai exista nici asociatia Cutu-cutu! E simplu.
In concluzie, nu ma incalzeste cu nimic sterilizarea si intoarcerea lor pe strazi. Si cu cip in ureche ma poate musca la fel de frumos ca si fara cip. Ma intereseaza sa nu mai existe pe strazi iar asta se poate face numai prin adoptie si eutanasie. Vrajeala cu adaposturile stim bine ca nu e viabila iar in plus, ne costa si foarte multi bani. Daca in urma unui referendum, majoritatea cetatenilor doresc sa suporte cheltuielile adaposturilor, atunci asa sa fie. Daca nu, adoptie, preluarea acestor animale de catre ONG-uri in adaposturile si pe hrana lor sau EUTANASIEREA!